În prima zi din luna noiembrie, TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să urmărească spectacolul „Ce zi frumoasă”, o adaptare a piesei „Pantagleize”, de Michel de Ghelderode (1929). Adaptarea TV în regia lui Dinu Cernescu a fost p remiată pentru cel mai bun spectacol de televiziune la prima ediție a Premiilor UNITER , în 1993.  

Din distribuție fac parte: Mitică Popescu, Valentin Teodosiu, Eusebiu Ștefănescu, Mihai Dinvale, Constantin Dinescu, Ion Chelaru, Petre Gheorghiu, Irina Mazanitis, Nicolae Dinică, Ion Henter, Petre Moraru, George Ulmeni.

Echipa: regia și adaptarea - Dinu Cernescu, traducere - Sanda Diaconescu, ilustrația muzicală și scenografia - Dumitru Georgescu, costume - Elena Timonu, Eva Szantay; imaginea - Laurențiu Popescu, redactor: Lucia Hossu-Longin.

Piesa flamandului Michel de Ghelderode vorbește despre speranțele și contradicțiile unei revoluții politice, ce urmărește să răstoarne o dictatură și să o înlocuiască cu democrația.

A fost inspirată de mișcările politice din Europa de după Primul Război Mondial. Numele piesei, „Pantagleize”, este dat de personajul principal, pe jumătate filosof, pe jumătate clovn, luat cu forța de revoluționari să le fie conducător. Pantagleize se îndrăgostește de o fată, una dintre conducătoarele revoluției, care însă este omorâtă de poliție. În cele din urmă, toți revoluționarii sunt prinși și omorâți. Pantagleize le împărtășește soarta, murind ca o marionetă, fără să se plângă, manipulat de forțe pe care nu le-a înțeles, scrie The Harvard Crimson despre subiectul piesei.

Regizorul Dinu Cernescu, a susținut, într-un interviu pentru Casa de Producție a Televiziunii Române, că a pus în scenă „Pantagleize” (sub numele „Ce zi frumoasă”) la începutul anilor '90 pentru că „era un pretext foarte bun. Pentru actori, pentru Mitică Popescu și toti ceilalți. Era un subiect foarte cald. Idea de a intra din greșeală într-o revoluție și de a fi și omorât mi s-a părut de mare actualitate”.

Urmăriți mai jos un interviu din 2020 cu Dinu Cernescu:

„Deşi majoritatea criticilor au văzut în „Pantagleize”, încă de la premiera din 1930, doar o satiră feroce a revoluţiei, ea conţine, de fapt, şi o parodie a atmosferei de anarhism intelectual şi politic în care evoluau diversele mişcări de avangardă ale epocii”, nota Anca Măniuțiu, în lucrarea „Avangardă și carnavalesc în teatrul lui Michel de Ghelderode” (Cluj, Casa Cărții de Știință, 2012).

Totodată, în lucrarea citată, sunt și explicațiile autorului Michel de Ghelderode despre piesă: „Pe Pantagleize (acesta-i numele clovnului meu), l-am văzut, l-am auzit… E printre noi. Este veşnicul dezaxat… Fără nici o îndoială, nu e un tip unic… Ca în unele picturi ale lui Picasso, care se bazează pe un decupaj, am luat un chip, nişte braţe, nişte picioare… Din toate, am făcut un om… Sufletul care i-a fost insuflat, cu o fărâmă de nebunie lirică, provine din rezervorul lumii moderne… suflet expresionist, descompus, otrăvit de literatură bizară, fără stăpânire de sine, fără ritm… Suflet nordic şi fantast, care s-a întrupat într-o vreme când ne hrăneam cu „Doctorul Caligari” şi cu filmele avangardei germane, sufletul unor generaţii de decadenţi!… Şi m-am pus în el pe mine însumi, cel din clipele mele de anarhie intelectuală, păstrând totuşi un strop de sarcasm flamand, macabru şi vehement, străveche amintire gotică a rasei noastre…

Decorul, acoliţii, figuranţii acestei opere nu sunt nici ei născociţi! Viziunea lor s-a născut, mărturisesc, din pînzele nemaipomenite ale lui Otto Dix şi din desenele, făcute cu vitriol, ale lui Georg Grosz… Omenirea aceea există sau exista!… Personajele acelea le-am verificat, le-am reperat în jurul meu, căci ele evoluează în sânul tuturor mulţimilor din întreaga lume. Să nu cumva să vedeţi în ele nişte caricaturi! […] Doar şi bătrânii pictori ai Flandrei noastre se amuzau să-i azvîrle în iad, de vii şi bine frăgeziţi, pe contemporanii lor!…

Tocmai pentru că m-am apropiat atît de mult de realitate, am ştiut să o domin şi să o transpun cu atâta libertate... Nu născocim nimic. Veşnica iluzie a teatrului nu acceptă documentul sau reconstituirea. De aceea, nutresc convingerea că, lucrând din această perspectivă extra-realistă, am provocat fenomenul teatral, jocul de optică invariabil de exact, care este viaţa lăuntrică şi magnetică a teatrului”.