loader
Foto

Tineri pentru tineri. Ce șanse au tinerii creatori români? | VIDEO

În fiecare duminică, moderatorul Tudor Călin Zarojanu, alături de invitați din domeniul literaturii și nu numai, ne îndeamnă să aflăm de ce e bine să citim.

 

De ce-aș citi?

Sigur că am putea vorbi și despre tinerii muzicieni sau artiști plastici, dar hai să ne limităm deocamdată la aceste două arte înrudite și bazate pe scris: literatura și teatrul. Cât de greu e să începi, cât de greu e să ajungi undeva? Pe de altă parte, cât de greu e să ajungi la publicul tău, publicul tânăr?

La invitaţia moderatorului Tudor Călin Zarojanu, au oferit răspunsuri la aceste întrebări, dar și la altele, pornind de la tema ediţiei, Vlad Cristache, regizor și directorul teatrului Excelsior, și Carmen Tiderle, poetă.

„De ce-aș citi?” este o emisiune dedicată importanței și beneficiilor lecturii, apărută la împlinirea a 12 ani de existență a rubricii cu același nume, realizată de jurnalistul și scriitorul Tudor Călin Zarojanu.

În fiecare duminică, alături de invitați din domeniul literaturii și nu numai, în cadrul primitor al Casei Mincu, pe un ton colocvial, prietenos, amuzant, aflăm de ce e bine să citim. Emisiunea este difuzată la TVR Cultural duminica, de la ora 15.00.

 

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

10:29 Orchestra Filarmonică din Zagreb: Brahms, Bach şi Beethoven

Eveniment Tvr Cultural *(Orest Shourgot and the Zagreb Philharmonic Orchestra Conducted by Dawid Runtz, Croaţia, 2025)

Dirijor: Dawid Runtz

Violonist: Orest Shourgot

Cu participarea Orchestrei Filarmonice din Zagreb

În program: Johannes Brahms-Concertul pentru vioară în Re Major, op. 77; Johann Sebastian Bach-Sonata pentru vioară nr 1 în Sol Minor, BWV 1001-II. Fuga; Ludwig Van Beethoven-Simfonia nr. 4 în Si bemol Major, op. 60

Concertul Orchestrei Filarmonice din Zagreb şi a talentatului violonist croato-ucrainian Orest Shourgot, care este şi concert-maestrul acestei reputate orchestre, interpretând Concertul pentru vioară în Re Major, op. 77, în sala Vatroslav Lisinski. Orest Shourgot este un reprezentant al şcolilor de vioară ale unora dintre cei mai renumiţi violonişti (D. Oistrakh, L. Kogan, L. Auer, J. Joachim and J. Dont) şi deţinător a numeroase premii.

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)
 
„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

In memoriam Patrick André de Hillerin, la „Omul și timpul”, numai la TVR Cultural

Dreptul de a spune adevărul. Patrick André de Hillerin, un jurnalist incomod

 

#TVRcultural