loader
Foto

Unicul documentar despre Milan Kundera se vede la TVR Cultural

De ce au avut atâta succes cărţile renumitului scriitor francez de origine cehă în întreaga lume? De ce s-a mutat în Franţa şi a început să scrie în limba franceză? De ce a evitat Milan Kundera publicitatea? Documentarul regizorului Miloslav Šmídmajer, producţie Cehia 2012, ne oferă răspunsuri. De văzut neapărat la TVR Cultural. Sâmbătă, 7 februarie, ora 20.00.  

 

Personalitatea lui Milan Kundera, cel mai cunoscut scriitor de origine cehă, a rămas un mister. Mai bine de 30 de ani, nu a apărut în public. După invazia sovietică în Cehoslovacia, în 1968, a devenit un proscris, stabilindu-se definitiv în Franța. A continuat să scrie și a păstrat tăcerea.

(w500) Afis docum

Documentarul „Milan Kundera – de la Gluma la Sărbătoarea neînsemnătăţii” (Milan Kundera, from the Joke to Insignificance, Cehia, 2021), pe care TVR Cultural îl difuzează sâmbătă, 7 februarie, de la ora 20.00, îi invită pe telespectatori să pătrundă în lumea lui Kundera, să descopere secretul succesului său, să afle mai multe despre sursele lui de inspirație și despre scriitor, de la oamenii care l-au cunoscut din tinerețe sau de la cei cu care a lucrat îndeaproape, precum Milan Uhde, Miloš Forman sau Juliette Binoche.

(w882) Kundera_fo

Tototdată, documentarul își propune să lămurească de ce Milan Kundera a refuzat ca operele sale scrise în franceză să fie traduse în cehă și de ce a evitat publicitatea.

Filmul regizorului Miloslav Šmídmajer analizează aspectele care l-au influenţat pe autor în timpul scrierii cărţilor sale, incluzând viaţa lui în Brno, perioada universitară din Praga – unde a predat unor nume ca Miloš Forman, Jiří Menzel, Agniezska Holland, perioada politică de „liberalizare” din Cehoslovacia, când cărţile sale erau interzise în ţara natală, în pofida uriaşului succes din străinătate.

(w882) Levy_foto

Prin 1975, pentru Kundera s-a ivit o oportunitate la Universitatea din Rennes, care i-a propus să fie profesor invitat timp de un an. În 1979, guvernul ceh i-a retras cetăţenia. „În acele vremuri, totul era controlat de sovietici, şi ei au decis că nu mai pot fi ceh”, a comentat Kundera momentul. Preşedintele francez Mitterand i-a acordat lui Kundera cetăţenia franceză.

Kundera a publicat cel mai cunoscut roman al său „Insuportabila uşurătate a fiinţei” în calitate de scriitor francez. După ecranizarea acestei cărţi, el nu a mai acceptat vreodată să se ecranizeze vreo carte de a sa.

(w882) Yasmina Re

Documentarul „Milan Kundera – de la Gluma la Sărbătoarea neînsemnătăţii” (Cehia, 2021) a fost regizat de Miloslav Šmídmajer, iar printre cei care au participat cu mărturii se numără editorul Antoine Gallimard, filosoful Bernard-Henri Lévy, actrița și scriitoarea Yasmina Reza, regretatul scenarist Jean-Claude Carrière.

Documentarul a mai fost difuzat pe 12 iulie 2025, tot la TVR Cultural.

foto: Kundera_foto Vaclav Chochola_Atelier Blanka a Marek Chochola,

Kunderovi _by Ferdinando Scianna_Magnum Photos,

Levy_foto Pavel Smidmajer,

Yasmina Reza_foto_Martin_Cech,

afiş documentar „Milan Kundera – de la Gluma la Sărbătoarea neînsemnătăţii” .

14:30 Cursa prin istorie

* Sighișoara

Cetatea Sighișoarei devine teren de joc chiar în timpul Târgului Meșteșugarilor! Adriana învață să țeasă, explorează turnurile cetății și caută indicii despre viața breslelor. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, Michaela Türk, directoarea de programe MET, Elena Pascu, țesătoare, Rozica Miclescu, creatoare de covoare și ghidul Peter Suciu transformă fiecare colț al cetății într-un mini-laborator de istorie vie.

Un episod despre tradiții și vibe medieval autentic.

Emisiune prezentată de Adriana Irimescu

Realizator și producător: Anca Berlogea-Boariu

15:30 Cultart

*Reportaj cultural teritorial Craiova

Producător: Mirela Giodea

 
Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

Un reper al cinematografiei mondiale, la TVR Cultural: „Roma, oraș deschis”

Un film esențial despre curaj, solidaritate și demnitate în fața barbariei, filmul emblematic al lui Roberto Rossellini rămâne, la peste opt ...

TVR aduce un omagiu actriței Adela Mărculescu prin programe speciale In Memoriam

Producții de teatru și film cu marea actriță vor fi difuzate la TVR 1, TVR 2, TVR Internațional și TVR Cultural, în semn de respect pentru una ...

 

#TVRcultural