Încă din primul an de facultate, în 1972, i-a fost oferit rolul principal în „Ciprian Porumbescu”. Așa a reușit, ca prin acest rol interpretat colosal, să scrie o pagină important în istoria cinematografiei românești. În peste 50 de ani de carieră de teatru, film și televiziune a dat viață cu o eleganță aristocratică unor personaje celebre. Rădăcinile își spun cuvântul deoarece provine dintr-o familie cu rezonanță istorică.

E o meserie foarte efemeră cea pe care o facem noi, cu precădere cea de teatru. Teatrul live e singura artă care trăieșt în clipa aceea și numai în prezența spectatorului.

Încă din primul an de facultate, în 1972, i-a fost oferit rolul principal în „Ciprian Porumbescu”. Așa a reușit ca prin acest rol interpretat colosal, să scrie o pagină important în istoria cinematografiei românești. În peste 50 de ani de carieră de teatru, film și televiziune a dat viață cu o eleganță aristocraticǎ unor personaje celebre. Rădăcinile își spun cuvântul deoarece provine dintr-o familie cu rezonanță istorică.

... Aveam 19 ani și un pic... am fost selecționat pentru probe, alături de mulţi alți studenți, de alți tineri actori. Am dat probele, ne-au cernut printr-o sită până a rămas doar Florin Piersic și cu mine. Rolul îi era dedicat lui Florin pentru că scenariul era făcut... încă vorbim de anul 1972, era deja de vreo 10 ani în proiect, dar nu a intrat în producție. Nu erau bani pe vremea aceea, se intra mai greu în producție, totul era centralizat, ideologizat. Până la final se pare că eu am fost mai potrivit, aşa a considerat domnul Vitanidis, regizorul filmului. Am fost norocos. Mai mult decât atât, semănam puțin cu imaginea lui Ciprian, care a trăit foarte puțin din nefericire. Așa s-a întâmplat. A fost o magie, un miracol, o minune....am încercat să mă identific cu el, dar nu știu dacă aveam mijloacele... a fost o potriveală de educație pe care am primit-o din partea părinților mei, de cultură generală, de faptul că îmi plăcea muzica, îmi plăcea și muzica clasică. Ciprian nu era un modernist pentru anii aceia. Mi-a căzut bine. În plus, povestea romantică... cu jumătate de an înainte văzusem filmul lui Zeffirelli, citisem piesa cu Romeo și Julieta. Aveam și eu șansa de a juca într-un film în care dragostea aprinsă dintre doi oameni foarte tineri să nu aibă sorți de izbândă.

... Să simți cum trece timpul, cum se scurge, cum ne modifică... ești pătruns de ce ai făcut, de dragostea cu care te-au înconjurat toți și aici îi pun și pe cei din echipa de filmare și pe colegii mei mai în etate la vremea aceea, actori mari ai scenei și filmului românesc, de regizori, de Fănuș Neagu, cel care a scris  dialoguile... Am fost înconjurat cu multă dragoste. Ei au translatat într-un fel dragostea și prețuirea față de Ciprian către mine și am încercat să nu-i dezamăgesc.

... Știam de existența bunicului, pe care nu am apucat să îl cunosc. Tatăl tatălui. Plecase din România, fugărit de autoritățile comuniste proaspăt instalate. El a fost ultimul prim-ministru democrat al României, generalul Nicolae Rădescu. A fost obligat, ca și regele într-un fel, să se renunțe la funcția sa de premier. Cu mari greutăţi a reușit să fugă într-un an cu un avion mic... în 1946, abia atunci a reușit să scape și să ajungă în Anglia, iar după aceea să ajungă în Statele Unite.

... A fost un moment interesant și semnificativ, aș putea spune... aflându-mă în Anglia am văzut o enciclopedie britanică care nu exista încă în România, un exemplar din ciclul media britanică, erau mai multe volume și m-am dus la litera R. Am descoperit aproape o pagină închinată bunicului, ceea ce mi s-a părut extraordinar. Abia atunci am înțeles câtă amplitudine a gesturilor lui de mare patriot... a fost un adevărat bărbat de stat. Asta ne cam lipsește în ziua de astăzi.

... Tot o chestie de șansă... eu am ales Târgu Mureș pentru că fusesem acolo cu premiera filmului Ciprian Porumbescu. Am văzut Teatrul de Stat într-o clădire nouă, superbă, atipică pentru anii aceia şi m-a impresionat o parte dintr-un spectacol montat de Dan Micu, cel pe care îl știam din București, cu patru generații înainte de mine în facultate, care fusese un artist desăvârșit. Un spectacol foarte bun - Prințesa Turandot. Aici fusese la facultate la Casandra, vorbim de decenii în urmă... Varianta proprie, adaptarea nuvelei lui Negruți - Alexandru Lăpușneanu, un spectacol foarte puternic. Era studentul lui Radu Penciulescu, cel pe care îl admiram în aceeași perioadă ca regizor. A fost ultimul val al unor ani mai relaxați și asta s-a văzut în toate, în calitatea repertoriului și în arhitectură. Am fost repartizat acolo. În ’94-‘95 am revenit în București. Am fost pentru o scurtă perioadă un fel de consultant artistic al domnului Rebengiuc la facultate unde dânsul era lector și am făcut un festival de teatru internațional care a avut succes în epocă - două ediții la Târgoviște. Le-am ținut pentru că ei aniversau 700 de ani de la atestarea documentară a primei capitale a Ţării Românești. După care niște colegi m-au întrebat dacă nu mă interesează să mă reapuc de management și să vin la Teatrul Nottara. Am spus: “Hai să încercăm să-l facem cel mai bun teatru din țară.”. Nu știu dacă am reușit, dar cel mai bun teatru din București am reușit în 3 ani și ceva și a fost un proiect de succes.

... Dacă Avram Iancu și Ciprian Porumbescu mi-au marcat cariera? Au marcat-o. Au lăsat niște niște urme și poate că eu trebuia să fiu mai atent cu cariera mea. Lăsând lucrurile puțin de o parte, vorbim de perioada de după revoluție, ocupându-mă de management de teatre, nu am putut să fiu așa de atent ca actor. Am colegi pe care îi admir, care au făcut și una și alta. Eu am reuşit să fac bine, sper, numai partea de conducere, de a oferi o direcție și valoare teatrului de care m-am ocupat, de a oferi șansa colegilor mei care făceau parte din trupă, pentru că vorbim de teatru de repertoriu, ceea ce nu foarte multă lume înțelege, oferindu-le șansa de a juca partituri însemnate, sub semnătura unor regizori de calibru.

... Nu mi-am dorit să joc neapărat un rol nici în teatru, nici în film. Știam că lucrurile nu sunt la mâna mea. Un rol care mi-a plăcut a fost Horațio, într-un spectacol montat de Niki Scarlat la Teatrul Național din Târgu Mureș - Horaţio, prietenul lui Hamlet. Din păcate, spectacolul nu a avut o viață atât de lungă. Mi-a mai făcut plăcere să lucrez cu domnul Constantin Codrescu. Ani la rând ne-am reîntâlnit și am lucrat împreună. Cu tata Puiu am jucat Alioșa Karamazov într-o montare foarte izbutită cu colegii mei de la Târgu Mureș. Dar spectacolele din provincie veneau o dată, de două ori în București, dar nu aveau succesul de presă pe care l-ar fi avut un spectacol din București. Dar eu m-am simțit foarte bine la Târgu Mureș, în ciuda acestui fapt.

... lumea..mi-aş dori să-și amintească, asta mi-aș dori. Să nu mă uite. E o meserie foarte efemeră cea pe care o facem noi, cu precădere cea de teatru. Teatrul live e singura artă care trăieșt în clipa aceea și numai în prezența spectatorului. În noi trăiește mult mai mult, pentru că noi pregătim această clipă minunată, astrală. Fiind atât de efemeră, greu de atins, de pipăit, se adresează sufletului, emoțiilor. Are loc un transfer de energie între actori și spectator atunci când e făcută cu credință, când nu e căutat numai succesul facil, comercial, pentru că există și nu-i nimic grav în asta. Există teatru comercial, teatrul de consum.

Urmăriți această ediție a emisiunii „Portret de excelență” sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 16.00, pe TVR Cultural.

***

Foto credit: arhiva emisiunii ”Portret de excelență” - Raluca Amzăr

Echipa emisiunii:

Moderator

•     Mihaela Olaru

Documentarist

•     Giorgiana Şuşurincă - Enache

Jurnalişti

•     Laris Anemarie Bobangă

•     Roxana Ghiţulescu

Producător

•     Raluca Amzăr

https://www.facebook.com/TVRCultural

https://www.tvrplus.ro/live/tvr-cultural