Rafael Udrişte, alături de invitatul său, jurnalistul Robert Schwartz, vă așteaptă duminică, 10 noiembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural, pentru o dezbatere despre viața orașului Berlin după Cel de al Doilea Război Mondial.
În urma cu 30 de ani, în toamna anului 1994, trupele anglo-franco - americane părăseau cu mare fast teritoriul Germaniei unite. Asta după ce, cu putin timp înainte, pe 1 septembrie, 1994, și trupele fostei Uniuni Sovietice făcuseră același lucru .Timp de 49 de ani, prezența armatelor câștigătoare ale Celui de al Doilea Război Mondial au influențat considerabil viața locuitorilor Berlinului, indiferent de ce parte a cortinei de fier s-ar fi aflat.
Duminică, 10 noiembrie, de la ora 17:00, într-o nouă ediție „Omul și timpul”, Rafael Udrişte, alături de invitatul său, jurnalistul Robert Schwartz, propune o dezbatere despre viața culturală, școlară şi socială a orașului Berlin din timpul Războiului Rece.
După cum știm, Berlinul a fost împărțit inițial în patru sectoare, administrate în comun de cele patru armate câștigătoare. La finalul anilor ’50, fosta capitală a Reich-ului devenita acum centrul Razboiului Rece, a căpătat un statut special atât geopolitic, cât şi juridic. Viața acestui oraș, cândva capitală imperială, a fost profund afectată de prezența sovieticilor în Est și a americanilor, francezilor şi britanicilor în Vest. Niciun aspect al vieții urbane nu a scăpat de această influență.
Aproape imediat după înființarea celor două state germane, peste două milioane de cetățeni au părăsit estul în favoarea vestului. În consecinţă, pe 13 august 1961, dimineața devreme, berlinezii au descoperit spre uimirea lor un zid de cărămizi și sârmă ghimpată care împărțea orașul în două. Şi, foarte curând, cărămizile s-au transformat în beton, iar zidul într-o fortăreaţă. Căderea Zidului, pe 9 noiembrie 1989, a marcat pentru nemți începutul unui proces care a dus pe de-o parte la unitatea Germaniei, iar pe de alta, la controlul militar al propriei țări. Închipuiți-vă cât de dureroasa a fost toată această perioadă de separare ideologică, concretizată printr-o graniţă de netrecut, din moment ce în noaptea de 9 noiembrie şi încă multe zile după aceea, locuitorii Berlinului, înarmați cu târnăcoape şi ciocane, au demolat bucată cu bucată acest zid al absurdității politice.
Dar, imediat după ce betonul s-a sfărâmat, semnele conviețuirii dintre populația berlineză şi ocupanți au dispărut pur si simplu? Cu siguranță, nu. Plimbându-te astăzi prin Berlin încă resimțim, chiar şi după 35 de ani, urmele topografice ale Aliaților, în ciuda transformărilor radicale pe care acest oraș le-a traversat în ultima vreme. De ce? Pentru că prin „prezenţa militară” nu trebuie sa înțelegem doar armate, soldați, puncte de control. Pentru că „prezenţa militară” este şi interacțiunea familiilor acestor soldați cu localnicii, relațiile zilnice dintre ei şi civili, dintre copiii soldaților deveniți prin natura lucrurilor „berlinezi” şi proprii lor părinți. În consecință, când vorbim de prezenţa armatelor aliate pe teritoriul Berlinului, trebuie să includem, nu doar Checkpoint Charlie sau Poarta Brangemburg, ci şi viața culturală, școlară şi socială a orașului din timpul Războiului Rece. Timp de o jumătate de secol, prezența armatelor ocupante a marcat orașul în țesătura lui cea mai profundă, în structura sa urbană, în intimitatea vieții cotidiene a oamenilor de rând.
„Orașul a fost locul schimburilor multiculturale între diferitele „comunități aliate” și localnici. După 35 de ani ar trebui sa ne gandim mai ales la urmările acestei ocupații subtile a Berlinului. Din perspectiva culturală, urbanistică, demografică, dar mai ales din perspectiva memoriei. Despre viața în Berlin, imediat dupa intrarea Armatei Roșii, despre Berlin, ca centru al Razboiului Rece, despre o țară ca o pușcărie din care majoritatea locuitorilor încercă să evadeze, despre libertate, dar şi despre moarte vom vorbi cu jurnalistul Robert Schwartz”.
Producător Ruxandra Țuchel
Moderator Rafael Udriste
