loader
Foto

Ziua Brâncuşi, cu programe speciale la TVR

Ca în fiecare an, pe 19 februarie, Televiziunea Română a pregătit pentru telespectatorii săi programe dedicate, întâlniri inedite, captivante, cu creatorul „Păsării măiestre”.

 

În fiecare an, pe 19 februarie, sărbătorim Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, ziua de naştere a „părintelui sculpturii moderne”. Ne bucurăm de o zi specială și anul acesta, cu documentare şi emisiuni ce evocă personalitatea artistului.

Când s-a născut John, în 1934, mama sa, pianista neozeelandeză Vera Moore, i-a dat trei prenume: John, Constantin şi Brâncuşi. I-a spus că tatăl său e faimosul sculptor Constantin Brâncuşi, dar că nu trebuie să spună nimănui acest lucru. John a ţinut secretul toată viaţa. Ajuns la vârsta de 78 de ani, începe dificila misiune de a-şi regăsi tatăl pierdut şi încearcă să obţină recunoaşterea ca fiu al lui Brâncuşi de către autorităţile franceze. Îi aflăm povestea în documentarul „În căutarea tatălui pierdut” (România, 2016), difuzat în premieră la TVR 1 miercuri, de la ora 21.00. Regia este semnată de Ionuţ Teianu, cel care este şi narator al poveştii, iar în imagini apar atât Constantin Brâncuşi, cât şi John Constantin Brâncuşi Moore.

De la 22.15, tot la TVR 1 vedem documentarul „Constantin Brâncuşi”, realizat de Cornel Mihalache şi difuzat sub genericul Români care au schimbat lumea. La lansarea filmului, jurnalistul TVR declara: „Portretul eseu al lui Constantin Brâncuşi este făcut altfel. De ce? Pentru că, cel mai bun portret pe care i-l poate face cineva lui Constantin Brâncuşi este propriul autoportret. Din cuvintele scrise de el, nu scrise de alţii că le-ar fi spus, din fotografiile lui cu opera lui şi din imaginile filmate de el însuşi”.

(w882) Brancusi /

Documentarul „Brâncuși – Patriotism prin Ordonanță de Urgență” poate fi urmărit la TVR Cultural tot pe 19 februarie, de la ora 17.30, precum şi la TVR Internaţional, de la 22.25. Filmul, a cărui regie poartă semnătura aceluiaşi realizator Cornel Mihalache, este o incursiune profundă în viața și moștenirea sculptorului român, propunând o perspectivă amplă asupra biografiei sale. Inedita producţie explorează dificultățile și realizările artistului de-a lungul vieții. Printre temele prezentate se numără încercarea de repatriere a osemintelor lui Brâncuși și legenda creată în jurul acestui subiect, precum şi campania eșuată de achiziție, prin subscripție publică, a „Cumințeniei Pământului”, din 2016.

O ediţie specială a emisiunii „Intrare liberă” dedicată lui Constantin Brâncuşi se vede la TVR Cultural de la 19.15 (şi de la 21.00, la TVR Internaţional), o dezbatere despre modernitatea marelui sculptor. Invitaţii Danielei Zeca Buzura sunt: istoricul de artă Doina Lemny, prof. univ. Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, lector univ. Luigi Bambulea, regizorul Cornel Mihalache şi, via zoom, scriitoarea Moni Stănilă.

TVR Internaţional difuzează, de la ora 19.45, reportajul „Brâncuşi al lumii”, realizat de Corina Dobre. Îl cunoaştem, astfel, pe genialul sculptor, prin ochii unui alt artist – Luminiţa Ţăranu, un adevărat cetățean al lumii, născută în România şi naturalizată în Italia, artist plastic remarcabil, cu numeroase expoziții personale sau participări în expoziții de grup. „Brâncuşi ne conferă dreptul la cetăţenia mondială. Operele sale emană inteligenţă, ne ajută, prin expresia sentimentului de libertate şi curaj, să devenim cetăţeni ai lumii”, este convingerea ei.

(w882) luminita t

„Pentru mine, Brâncuşi, opera sa – reprezintă bucuria supremă, este un imn al bucuriei, un imn al vieţii, al dragostei de viaţă. Prin operele sale, care au ajuns la universalitate prin esenţialitate, a creat concentrate de spiritualitate românească – și aceasta, recognoscibilă şi inconfundabilă. Îl iubesc pe Brâncuşi şi pentru că este o garanţie culturală a României în lume”, a adaugat Luminița Tăranu, care crede că l-a înţeles cu adevărat pe Brâncuşi abia după ce a plecat din România. Întreaga mărturie emoţionantă a artistei – pe 19 februarie, la TVR Internaţional.

 

7:30 Tempo Rubato

Producător: Cătălin Sava

8:30 La pas prin ţară

*TVR Moldova

Prezentator: Ion Răilean

Realizatorul, jurnalistul Ion Railean pornește într-o aventură prin România și Republica Moldova pentru a descoperi obiectivele, traseele care merită vizitate, tradiția, gastronomia și cultura locului. Sunt un călător cu misiune, spune Ion Railean, misiunea de a descoperi țara. De a valorifica frumusețile României și Republicii Moldova! Da avem o țară atât de frumoasă, de bogată cu potențial, avem istorie, tradiție cultură gastronomică și lista poate continua. Zonele montane din România, cramele din Basarabia, locații superbe care merită promovate să pornim la drum.

Producător: Luminița Popa

 
O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

 

#TVRcultural