loader
Foto

Campania OMUL ANULUI 2025: „Pentru că au bunătate, au iubire, au solidaritate și sunt modele pentru noi toți!”

Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci ne invită la TVR 1 în fiecare joi, de la ora 22:00, să cunoaștem eroii campaniei „Omul Anului 2025”. Cătălina Surcel, protagonista reportajului „Vocea care salvează vieţi”, semnat de Raluca Rogojină şi Mihai Badea - „Valuri pentru speranţă”, portretizat de Delia Apostol-Hanzelik sunt eroii ediției din această seară.

 

Pentru al treilea an consecutiv, Televiziunea Română aduce în prim-plan un amplu proiect social prin care vom descoperi 20 de portrete ale oamenilor buni care fac România mai frumoasă prin intermediul unor reportaje impresionante.

(w882)

Alături de eroi, susţinătorii acestora şi jurnalişti, în Studioul 3 al TVR se va afla interpreta Paula Sseling: „Sunt onorată să fiu în seara aceasta magică alături de dumneavoastră. Eu mă aștept să întâlnesc, ca de obicei, super-oameni. Oameni care își pun sufletul în slujba binelui pentru ceilalți, care își duc existența și simt rostul în viață prin darul pe care îl fac celorlalți. Felicitări! Le doresc ca în continuare să fie inspirație pentru noi toți și să le dea Dumnezeu multă putere să facă în continuare binele pe care îl fac.”

(w882)

Eroilor li se va alătura și Doru Todoruţ, membru al juriului campaniei “Omul Anului 2025”, ambasador HOSPICE - Casa Speranței:

„Vă îndemn cu tot dragul să votați pentru eroii preferați! Este gestul cel mai simplu pe care îl putem face și noi: să ne implicăm să votăm! Să arătăm că această campanie, că acest proiect este extraordinar și să-l susținem, să-l promovăm. Și, dincolo de asta, să putem arăta și aprecierea noastră pentru toți acești eroi, pentru acești super-oameni care fac lucrurile să funcționeze și pentru ceilalți! Pentru că au bunătate, au iubire, au solidaritate și sunt modele pentru noi toți!”, spune Doru Todoruţ.

(w882)

„Am o bucurie extraordinară și un suflet încărcat cum n-a mai fost de mult, datorită acestor oameni extraordinari și pentru asta vreau să vă mulțumesc”, a adăugat membrul juriului.

(w882)

Doi eroi pe poveste: Cătălina Surcel și Mihai Badea.

”Vocea care salvează vieţi” - CĂTĂLINA SURCEL

(w882)

A salvat sute de copii de la abuzuri, de la suicid, de la abandon, de la moarte. În 24 de ani de când face asta, nici nu le mai știe numarul! Spune că cea mai mare realizare a ei este aceea că: NU A PIERDUT NICIODATĂ VREUN COPIL! De peste două decenii, Cătălina Surcel este printre primii oameni la care Poliția Română apelează atunci când există o situație extremă care pune în pericol viața unui copil. Neînțelegeri cu părinții, agresiuni fizice și sexuale, bullying la școală, abuzuri în mediul online, droguri. Lucruri care duc la depresie, la anxietate, la un sentiment profund de singurătate. Cătălina Surcel luptă zilnic pentru a rezolva problemele sutelor de copii din România. Ea este directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului, numărul gratuit 116 111, la care orice copil poate apela oricând atunci când are o suferință.

(w882)

Jurnalistul care va prezenta povestea este Raluca Rogojină, realizatoarea portretului.

“Valuri pentru speranţă” - MIHAI BADEA

(w882)

Mihai Badea este românul care a pornit în cel mai îndrăzneț maraton solitar de înot. A scris istorie înotând 72 de ore. Scopul lui este acela de a-și tine promisiunea: să ajute toți copiii aflați în dificultate, dar mai ales pe cei care îi cer ajutorul. Mihai înoată pentru „Căsuța dintre brazi”, un proiect al Fundației CID - Copii în Dificultate. Fundația pregătește acum copiilor cu dizabilități și familiilor lor defavorizate cel mai frumos și admirabil lucru: o casă de vacanță construită special pentru ei.

Jurnalistul care va prezenta povestea este Delia Apostol Hanzelik, realizatoarea portretului.

(w882)

 

14:30 Tempo Rubato

Producător: Cătălin Sava

15:30 Istorii cu tâlc

*TVR Moldova

Invitat: Veta Ghimpu Munteanu

Invitaţii emisiunii sunt personalităţi din diferite domenii, iar discuţiile sunt pline de confidențe, destăinuiri despre experiențe, eșecuri, dorințe de realizare, stări de bine, emoții, creșteri.

Moderatorul podcastului este actorul şi prezentatorul Anatol Guzic.

Producător: Adriana Goraș

 
Misterul unei unei crime despre care s-au scris cărţi şi sute de articole. Documentarul „Ioan Petru Culianu. Ioan, câte dimineţi în numele tău”, la TVR Cultural

21 mai 1991. Profesorul  Ioan Petru Culianu, discipolul lui Mircea Eliade, este asasinat, în Chicago, Statele Unite. Un asasinat fără asasini! ...

„Dansatoarea din umbră”, un thriller psihologic despre loialitate și sacrificiu, la TVR Cultural

Clive Owen, Andrea Riseborough şi Gillian Anderson fac parte din distribuţia producţiei regizate de James Marsh. O nouă întâlnire cu ...

Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

 

#TVRcultural