loader
Foto

Oana Pellea deschide Festivalul Internațional de Teatru „Interferențe” de la Cluj cu „Evadarea tăcută”

Spectacolul Teatrului Național din București „Evadarea tăcută”, regizat și interpretat de actrița Oana Pellea, deschide cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe”, care se desfășoară la Cluj-Napoca, în perioada 3 - 17 noiembrie.

 

După succesul răsunător din septembrie, de la Luxemburg, acolo unde a avut două reprezentații cu casa închisă la Théâtre des Capucins, „Evadarea tăcută” are o întâlnire cu publicul unuia dintre cele mai importante festivaluri europene de teatru, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca.

Pe parcursul celor 15 zile ale festivalului, publicul clujean va avea oportunitatea de a se bucura de spectacole susținute de companii teatrale naționale și internaționale de renume, precum: Sfumato Theatre Laboratory (Bulgaria), Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia), Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul Național Miskolc (Ungaria), Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul de Balet din Székesfehérvár, Teatrul de Nord Satu Mare - Trupa „Harag György", Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós" & Yorick Studio, Teatrul de Stat „Stoyan Bachvarov" (Bulgaria), Vígszínház (Ungaria) Atelier 3+1 (Franța), Teatrul Naţional Sloven din Nova Gorica (Slovenia). Toate spectacolele beneficiază de traducere în limbile română, maghiară și engleză.

Ca și în anii precedenți, programul va fi îmbogățit prin evenimente conexe, incluzând dialoguri cu creatorii spectacolelor după fiecare reprezentație, precum și vernisaje, lansări de carte și mese rotunde, oferind astfel un cadru complet de reflecție și schimb de idei.

„Evadarea tăcută” de Lena Constante a avut premiera anul trecut, în noiembrie, la Sala Atelier a Teatrului Național din București și s-a bucurat de un succes impresionant. Este o poveste despre supraviețuire, libertate interioară și rezistența în fața opresiunii, bazată pe experiențele dramatice trăite de artista plastică, scriitoarea și etnografa Lena Constante în perioada închisorilor comuniste.

(w882) Oana Pelle

Oana Pellea, printr-o interpretare profundă și sensibilă, aduce la viață vocea Lenei Constante, transmițând emoțiile și suferințele unei femei care și-a găsit puterea de a rezista prin artă și introspecție. „Evadarea tăcută” nu este doar un spectacol de teatru, ci o mărturie vie a rezilienței umane și a forței spiritului.

Credit foto: TNB

 

22:00 Concursul Internaţional de Canto,,Ionel Perlea’’ ediţia a XXXV-a

Premieră

Concursul Internaţional de Canto ,,Ionel Perlea’’ ediţia a XXXV-a Premieră

Eveniment organizat de Centrul Cultural Ionel Perlea și Consiliul Județean Ialomița

Producător: Claudia Robu

0:00 Omul şi timpul

Realizator: Rafael Udrişte

Producător: Ruxandra Ţuchel

(Reluare)
 
Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

 

#TVRcultural