loader
Foto

„Madrigal la Art Safari”: Despre semnificația concertelor Madrigal, în România apăsată de dictatura comunistă

Miercuri, 15 noiembrie, de la ora 18.45, TVR Cultural a difuzat cel de-al treilea episod al producției „Madrigal la Art Safari”, despre concertele Madrigal din perioada comunistă și semnificația lor pentru românii sufocați de dictatură.

 

Valentina Băințan

„Într-o perioadă când România era privită cu ochi critic din exterior, când oamenii de rând sufereau de frig și foame, regimul comunist consolida o imagine falsă a României la nivel extern: cea a unei țări prospere, a unei societăți fără lipsuri și a unui regim politic ce susținea cultura la cel mai înalt nivel. Nimic mai fals. Cultura și muzica erau doar instrumente de propagandă, iar maestrul Marin Constantin știa cel mai bine acest lucru.

Lacrimi, emoții, refugiu, împlinire sufletească: așa se pot traduce concertele Corului Madrigal din acea perioadă.

CITIȚI ȘI: „MADRIGAL LA ART SAFARI”, PENTRU IUBITORII DE MUZICĂ, DE LUNI PÂNĂ VINERI, LA TVR CULTURAL | VIDEO

Și, dacă ansamblul coral care a adus prestigiu României în afară concerta cu succes pe marile scene internaționale, stârnind admirația incontestabilă a publicului, la nivel intern, Corul Madrigal a fost perceput drept o oază de relaxare, de evadare din cenușiul cotidian, de zâmbet pe fețele triste ale unui popor nefericit.

Și astfel, în același mod, se pot caracteriza și experiențele muzicale de pe Valea Jiului, unde Corul Madrigal a oferit, cu bucurie și multă emoție, minerilor și locuitorilor acelei zone, întâlnirea cu marea muzică. La Art Safari, „Madrigal 60” spune povestea acestor concerte, evocând momente emoționante din acea perioadă, determinându-ne, astfel, să nu uităm”, explică Valentina Băințan, producătoarea seriei.

Seria „Madrigal la Art Safari”, ce constă în 15 episoade despre istoria Corului Madrigal - Marin Constantin, este prezentată de Emil Pantelimon și Valentina Băințan.

***

Concept serie: Emil Pantelimon, Valentina Baintan

Echipa video: Andrei Tones, David Diaconescu, Portik Zsolti

Coordonare proiect: Marius Portik

Producător: Valentina Băințan

12:50 Operă

*Nunta lui Figaro

Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca
Opera comica in patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte
Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm in ziua nunții lor, dar exista o problema: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante fața de viitoarea mireasa. Cu mai multe rasturnari de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va incanta la fiecare pas, totul desfașurandu-se pe parcursul unei zile nebunești in casa contelui Almaviva.

În distribuţie: Figaro: Zoltan Molnar, Susanna: Anna Stanescu, Contele Almaviva: Sebastian Balaj, Contesa Rosina: Tatiana Lisnic, Cherubino: Cristina Tureanu, Bartolo: Corneliu Huțanu, Marcellina: Alexandra Leșiu, Basilio: Nicolae Ilincai, Antonio: Ionuț Lupu, Barbarina: Karina Mitrana, Don Curzio: Adelin Ilca
Realizator şi producător: Liana Goţa

(Reluare)

0:00 Cactusul-aurul verde al Mexicului

Documentar Geo * Cactusul-aurul verde al Mexicului

(Cactus, l’or vert du Mexique, Franţa-Germania, 2022)

Regia: Joanna Michna

Simbol al Mexicului, cactusul nopal este omniprezent în bucătăria tradiţională. Ei sunt plantaţi pe pantele din Milpa Alta, din periferia capitalei Mexico City. Proprietăţile sale medicinale sunt bine-cunoscute şi recent s-a constatat şi că este un super-aliment.

Redactor: Ştefan Asavei

(Reluare)
 
Geopolitica, fără ipocrizie

Geopolitica, fără ipocrizie

publicat: sâmbătă, 24 octombrie 2026

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

"Remix": Portret Sorin Romanescu in Jazz

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

 

#TVRcultural