Între 8 și 14 aprilie, telespectatorii TVR Cultural au putut urmări observațiile regretatului critic literar Alex Ștefănescu despre Dan C. Mihăilescu, Zaharia Stancu, Marin Preda, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Adrian Păunescu, Angela Marinescu și Constantin Țoiu, la „Istoria literaturii române contemporane”.  

Emisiunea „Istoria literaturii române contemporane” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 17.50 (cu reluare de la ora 11.50), iar în weekend de la ora 18.50. Toate edițiile emisiunii sunt disponibile pe TVR+, aici.

Criticul și istoricul literar Dan C. Mihăilescu (n. 1953) - luni, 8 aprilie

Scriitorul Zaharia Stancu (1902-1974) - marți, 9 aprilie

Scriitorul Marin Preda (1922-1980) - miercuri, 10 aprilie

„În 1980, când Marin Preda a murit pe neașteptate, românii s-au simțit, dintr-o dată, mai singuri. Acest sentiment nu l-au avut decât în foarte puține cazuri.

Mai mult decât un scriitor, a fost o conștiință, a fost privit ca un preot, un învățător, a contat întotdeauna reacția sa față de ceea ce se întâmpla în România. El a descoperit surprins acest rol pe care i l-a atribuit societatea românească și, riguros, s-a conformat, deși nu-și propusese aceasta.

Nimic nu-l recomanda pentru acest rol de judecător moral în mijlocul lumii în care trăia. Prima sa carte de proză scurtă, „Întâlnirea din pământuri”, era o carte care șoca mai mult prin cruzime, prin lipsa de iluzii, prin faptul că povestirile nu aveau happy-end. Chiar și celebrul său roman, „Moromeții”, nu este preocupat atât de probleme morale, este un roman de un egoism senin, un roman în care se face cultul unui țăran: Ilie Moromete. (...)

A ajuns în București în 1942, la recomandarea lui Geo Dumitrescu, a găsit un post de corector la ziarul „Timpul”, unde și-a publicat primele schițe, care au atras imediat atenția prin gravitatea lor și chiar printr-o anumită cruzime față de personaje.

„Moromeții” a fost publicat în 1955, într-un moment în care literatura era asediată cu foarte mare agresivitate de ideologia oficială. Acest roman își păstra o puritate de fond, chiar dacă și în cuprinsul lui putem identifica unele concesii făcute realismului socialist. Gloria sa se datorează nu a ceea ce descrie autorul,ci admirației cu care își privește personajele; de fapt, esența acestui roman este admirația fiului față de tatăl său. Ilie Moromete este un personaj care, de fapt, până la urmă, rămâne mai prejos decât un erou în lupta cu viața, este un învins; așa cum Kazantzakis îl admiră pe păgubosul Zorba Grecul, scriitorul român îl admiră pe personajul său.

Nivelul cel mai înalt al artei sale a fost atins în cartea consacrată lui Ilie Moromete. S-a produs, cu timpul, o anumită diminuare a disciplinei artistice, fenomen pe care îl întâlnim și la ați scriitori români, care încep prin a scrie cu foarte multă rigoare și care, după aceea, poate și îmbătați de succesul lor, scriu improvizat și amestecă invenția etică cu comentariul.

Un răsunător succes a avut romanul „Delirul”, apărut în 1975, pentru că în acest roman apare ca protagonist, la un moment dat, Ion Antonescu, despre care nu prea era voie să se vorbească înainte de 1989. Practic, cititorii foloseau romanul ca pe o carte de istorie, ca să se formeze. Pe de altă parte, autoritățile comuniste au fost șocate de modul în care Marin Preda umaniza imaginea lui Ion Antonescu și, pentru o nouă ediție, l-au obligat, în sensul moral al cuvântului, să adauge și un episod despre Nicolae Ceaușescu, ceea ce scriitorul a făcut și vreau să vă recomand să recitiți acea ediție și să vedeți cu câtă ironie a introdus Marin Preda episodul cu Nicolae Ceaușescu: tânăr comunist, arestat de jandarmi la București și dus cu forța, din post în post, la Scornicești. Acolo unde ajungea, personajul Nicolae Ceaușescu era bătut cu sete de jandarmi, ceea ce Marin Preda povestea cu mare satisfacție. Cu aerul că el îl prezintă pe Nicolae Ceaușescu ca pe un erou nu făcea decât să exprime dorința tuturor românilor de a-l vedea pe Nicolae Ceaușescu bătut.

Marin Preda a încercat, în repetate rânduri, să părăsească lumea satului, ca sursă de inspirație. A încercat să scrie despre mediul citadin, să aducă în prim-plan intelectuali, în romane ca „Risipitorii”, „Instrusul”, Cel mai iubit dintre pământeni”, dar, după opinia mea, nu i-a reușit această încercare de evadare. S-ar putea spune, parafranzându-l pe el însuși, «dacă Ilie Moromete nu e, nimic nu e»”, arăta Alex Ștefănescu.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga, eseistă, critic și istoric literar (1920 - 2006) - joi, 11 aprilie

Poetul Adrian Păunescu (1943-2010) - vineri, 12 aprilie

Poeta Angela Marinescu (1941-2023) - sâmbătă, 13 aprilie

„Întrebată, într-un interviu, dacă regretă ceva, atunci când își judecă retrospectiv viața, Șerban Cioculescu a răspuns cu sinceritate: «Da, regret că mi-a lipsit un grăunte de nebunie». Acest „grăunte de nebunie” nu lipsește din opera Angelei Marinescu. (...) Este lipsită cu desăvârșire de cochetărie și spirit ludic. Atunci când începi să citești o carte de Angela Marinescu, simți că ai pătruns într-o clădire în care, din cauza doliului, ferestrele și oglinzile au fost acoperite cu pânză neagră și simți un fel de spaimă a captivității. (...)

Poezia scrisă de Angela Marinescu este o poezie adevărată, de o mare intensitate, uneori zguduitoare și care îți modifică puțin sufletul. (...) Această poezie are puțină indecență metafizică, în sensul că autoarea face un striptease metafizic, se dezvăluie lumii în esența ei ultimă, care de obicei nu este bănuită de lumea din jur (...) Dacă s-ar face o măsurătoare a intensității poeziei, pe un fel de scară Richter, Angela Marinescu s-ar situa la cel mai înalt nivel de seismicitate lirică”, spunea Alex Ștefănescu.

Scriitorul Constantin Țoiu (1923-2012) - duminică, 14 aprilie

„Mulți dintre cunoscuții săi cred că este un bucureștean (s-a născut la Urziceni, n.r.). A lucrat la edituri de stat și a avut ocazia să cunoască din interior cum funcționează instituțiile de cultură dintr-o țară socialistă. Bineînțeles că asta nu reprezenta un noroc, dar reprezenta o bună ocazie pentru a se documenta și în cel mai cunoscut roman al său, „Galeria cu viță sălbatică”, apărut în 1976, se regăsește această experiență, uneori, reprezentată satiric. (...)

A mai lucrat și la stilizarea unor texte, era vremea când tot felul de autori inculți aveau veleitatea de a fi și scriitori, chiar și oamenii politici publicau cărți și existau în umbră scriitori adevărați care stilizau aceste texte. Pentru Constantin Țoiu, această experiență a fost echivalentă cu un exercițiu de stil, și-a format stilul și nu întâmplător este considerat de critica literară un stilist.

Primele cărți, publicate în anii 1960, sunt foarte în stilul realismului socialist și trebuie ignorate. În schimb, la 53 de ani, scriitorul a făcut lumii literare și publicului iubitor de literatură o mare surpriză: a publicat „Galeria cu viță sălbatică”, un roman care se citește și astăzi cu interes și pasiune (...) și care dezvăluie esența acestui mod de viață din timpului comunismului, bazat pe teroare, pe presupuneri și pe teama de o pedeapsă nedefinită. (...)

Despre Constantin Țoiu s-ar putea spune că înalță către ceruri lipsite de zei un fel de elegie a stilului de viață românesc, pierdut, se părea atunci, pentru totodeauna”, arăta Alex Ștefănescu.

**** În memoria apreciatului critic literar Alex Ștefănescu, TVR Cultural le aduce telespectatorilor o emisiune îndrăgită realizată de omul de cultură, între 2007 și 2009, dedicată literaturii române contemporane.