Serialul „Rezistenţa prin cultură”, despre revolta spirituală în vremea comunismului românesc, a fost difuzat la TVR Cultural între 20 decembrie și 26 ianuarie.
„Scopul documentarelor este cel de a arăta că au existat oameni care au ales să reziste la tot ceea ce a însemnat comunismul, fie prin retragere şi producţie de cultură pură, fie printr-o împotrivire vizibilă”, a explicat producătorul emisiunii „Rezistenţa prin cultură”, Alexandru Munteanu.
Pentru că, dacă istoria recentă ar rămâne pe veci între parantezele anilor care o marchează, nimeni nu ne-ar mai putea apăra împotriva unor noi greşeli. Nimeni nu ne-ar împiedica să le mai facem. Emisiunea este „un exerciţiu de înţelegere a tragediei prin care cultura română a traversat o jumătate de secol de represiune a creaţiei şi a gândirii libere”.
Despre rezistenţa prin cultură, Andrei Pleşu spunea, în documentarul „Libertatea acidă a singurătăţii – Corneliu Baba”, din acelaşi serial, că „în planul domeniilor legate de ideologie, creativitate, cultură, cercetare şi aşa mai departe, putem accepta termenul «rezistenţă», în situaţiile în care autorul, creatorul nu face concesii ideologice şi nu cedează în faţa politicului”.
Ana Blandiana îl completa, evidenţiind şi existenţa unei rezistenţe cu ajutorul publicului: între autor şi public se forma pe vremuri o legătură tainică, acesta devenea complice, potenţând astfel capacitatea de împotrivire a creatorului.