loader
Foto

Bazar de Cotroceni – în weekend

Anul acesta, la pas prin Cotroceni, vă veți întâlni cu talentele, experiențele profesionale, pasiunile și poveștile comunității cartierului, în cele peste 100 de curți deschise de către vecini și în cele peste 50 de mici business-uri din cartier. Ediția din acest an își propune să fie o platformă de expunere pentru vecinii cu interese deosebite și o ocazie de a învăța, ca să ne putem întoarce apoi la viața cotidiană cu idei noi și comori în suflet.

 

Bazar de Cotroceni revine cu cea de- a 8-a ediție, care va avea loc în weekendul 12-13 octombrie, în cartierul Cotroceni. Ca noutate, comunitatea locală propune vizitatorilor un bazar de cunoaștere, de învățare, de cultură, de descoperiri, în spații publice și private inedite din „cartierul grădină” al Bucureștiului.

Puncte de interes în Bazar de Cotroceni:

Agora în Parcul Romniceanu - loc de întâlnire pentru oameni și idei

Agora în Parcul Romniceanu propune vizitatorilor patru sesiuni de discuții care vor deschide un spațiu de dialog, oferindu-ne ocazia de a transforma acțiunile individuale și comunitare într-o resursă valoroasă, cu sens și direcție. Tematicile propuse - regenerarea cartierelor prin cultură, implicarea civică în cartiere, provocările restaurărilor caselor istorice și relația dintre un oraș bine construit și starea de bine a locuitorilor - precum și personalitățile invitate - Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Ciprian Ciucu, Paul Olteanu, Grațian Mihăilescu, Eliza Yokina, Irina Zamfirescu etc. - vor servi drept busolă în procesul de luare a deciziilor care modelează mediul în care trăim.
.
(w882) Bazar de C
(w882) Arhiva Baz
(w882) Arhiva fot
(w882) Arhiva Baz
.
După orele 17:00, odată cu apusul soarelui, agora va căpăta o atmosferă specială și va fi învăluită  de acordurile de vioară - Bogdan Platy -, doinele reinterpretate - Simona Delegeanu - și jazzul interbelic - Sorina Rotaru.
Spațiul va fi animat de studenții anului I Modă - Design Vestimentar ai UNARTE, care au realizat lucrări de atelier construite din materiale reciclabile care experimentează mai multe forme de manifestare, la granița dintre mai multe domenii artistice.

Curtea Școlii - Școala nr. 150 - activități și ateliere pentru copii

Bazar de Cotroceni West Side - intersecția străzilor Dr. Ernest Juvara și Dr. Dimitrie Brândză - în parteneriat cu Primăria Sectorului 6

Bazar de Cotroceni West Side

Harta online a evenimentului poate fi consultată aici.

***

Eveniment organizat de Asociația Încotroceni - Oameni, Idei, Povești, și co-creat alături de comunitatea din cartier.
Cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Primăriei Sectorului 6 (Bazar de Cotroceni - West Side) şi Şcoala Gimnazială nr. 150.

Partenerii evenimentului: Banca Transilvania, Vodafone, CertSign & Acronis
Parteneri culturali: Aici a stat, Humanitas, Mind Architect, Rezistența Urbană, Povesti din Bucureşti.

Parteneri locali: Forbes România, Avincis, Uplifting Services, CGA Infrastructure și Aqua Carpatica.

Despre Asociația Încotroceni - Oameni, Idei, Povești:

Încotroceni este o asociație privată, fără scop patrimonial, non-profit, independentă, neguvernamentală şi apolitică, fondată în 2016.  Scopul Incotroceni îl constituie dezvoltarea, promovarea şi sprijinirea comunității din cartierul Cotroceni și a identității acestuia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

14:00 Aventură urbană

În această toamnă pornim din nou în AVENTURĂ URBANĂ!
„Orașe mici, povești necunoscute”. Acesta este motto-ul care ne ghidează să descoperim colțuri de Românie uitată. Petrecem 24 de ore într-un oraș și îi descoperim oamenii, poveștile, istoria. Iar apoi, la cafea, povestim cu invitatul emisiunii despre locul unde s-a născut, unde a crescut, unde a mers la școală și poate s-a îndrăgostit.
Gherla, Baraolt, Vicovu de Sus, Botoșani, Brăila, Măcin și multe alte locuri ne vor dezvălui poveștile lor. Nicu Alifantis, Sofia Vicoveanca, Vlad Ivanov, Istvan Teglas, Natalia Călin-sunt doar câteva dintre motivele pentru care trebuie să vedeți primele episoade din noul sezon AVENTURĂ URBANĂ și să cunoașteți echipa noastră: Irina Luca (realizator), Ilinca Ciobanu, Ana Preda și Emilia Nicolaescu (jurnaliști), precum și Doru Iacovescu, Claudiu Petringenaru, Rudy Szilagy, Vlad Micu și Ștefan Stan (directori de imagine), Ela Ștefănescu, Cornel Tudorache (editori video), Paul Drăgușin (colorizare), Mihnea Ciulei și George Craioveanu (post-procesare sunet), Oana Radu Turcu (producător tv).
Vă așteptăm în fiecare săptămână la o nouă AVENTURĂ URBANĂ!

Oraviţa -invitat Pavel Şuşară

„Aventura urbană” călătoreşte în Banat şi descoperă că Oraviţa este un oraş al premierelor naţionale: aici s-a construit primul teatru, prima linie de cale ferată montană, prima gară, primul furnal, unii spun că şi prima fabrică de bere. Acum, multe case de pe străzile înguste şi drepte ca o coloană vertebrală au afişat în geam „de vînzare”, iar orăviţenii îşi doresc să părăsească tristeţea unui oraş parcă încremenit. Ilinca Ciobanu însă îi întîlneşte pe cei care mai au puterea să pună un pic de suflet în viaţa localităţii. Doctorul Gheorghe Iana, istoricul Ionel Bota, care a dedicat 40 de cărţi urbei, tînărul poet Raul Bribete ori speologii din Asociaţia Caraş pe care îi însoţim la peşterile Ponor, Uscata şi Abri, dar şi la mănăstirea Călugăra, în timp ce ne povestesc legendele locului. Ajungem într-un moment emoţionant al liceului, la întîlnirea de 20 de ani de la absolvire a unor foşti elevi, unii dintre ei, actuali dascăli.

Despre Oraviţa, vechea staţiune climaterică, parcă uitată în timp, povesteşte, la Bucureşti, criticul de artă Pavel Şuşară.

Reportaje de Ilinca V.Ciobanu, redactor Anda Docea.

Emisiune realizată și prezentată de Irina Luca.

Producător Lidia Voicu.

15:00 Eveniment TVRC premieră

* Dincolo de Zid. Rezistenţă. Rezonanţă

O evocare a rezistenței din România, în contextul european, la 35 de ani de la Revoluție și de la căderea Zidului din Berlin, printr-o expoziție de fotografie semnată de Cornel Brad, "Oameni.Putere.România", momente de jazz cu Nicolas Simion și o întâlnire cu personalități politice și culturale, pe fosta fâșia morții, lângă Zidul din Berlin, la Capela Reconcilierii și la București, la Art Safari. Muzica lui Nicolas Simion însoțește o călătorie în istoria recentă a României, spusă prin portretele unor oameni care s-au opus puterii, au deți​nut-o sau au relatat din opoziție, de la fostul jurnalist al Europei Libere, Emil Hurezeanu și fostul președinte al României, Emil Constantinescu, la Ana Blandiana și Niculina Moica, președinta AFDPR, într-un dialog moderat de Robert Schwartz. Un proiect coorganizat de Societatea Germano-Română de la Berlin și Institutul cultural român, cu sprijinul Ambasadei Române la Berlin, Forumul româno-german, Fundația Zidul Berlinului, Fundația Academia Civică și alții.

Producător: Anca Berlogea

 
Despre libertate și alegerile noastre din 1990 și până astăzi - o dezbatere necesară, la

Duminică, 22 decembrie, pe TVR Cultural, la ora 17.00, jurnalistul Rafael Udriște împreună cu invitatul său, antropologul Marian Munteanu, vor ...

La microfon Doina Alexandru. Aici Radio Europa Liberă!

La microfon Doina Alexandru. Aici Radio Europa Liberă!

publicat: vineri, 20 decembrie 2024

Este una dintre marile voci ale Radio Europa Liberă. Ştirile şi interviurile sale cu personalităţi româneşti de marcă sunt o punte peste timp ...

De Crăciun, momente unice și programe pentru toţi la TVR 2 și TVR Cultural

Atmosferă de sărbătoare, transmisiuni speciale și spectacole de excepție – acestea sunt ingredientele care transformă programele de Crăciun ale ...

 

#TVRcultural