TVR Cultural a difuzat sâmbătă, 20 mai, ultimul episod al seriei documentare „Io, Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod”, despre destinul tragic al domnitorului, dar și despre importanta moștenire pe care a lăsat-o: stilul brâncovenesc.

În 1714, de Adormirea Maicii Domnului, o zi importantă pentru creștini, în fața sultanului Ahmed al III-lea, dar și în fața reprezentanților Europei, la Stanbul era decapitat Constantin Brâncoveanu, cel care vorbise printre primii despre Europa ca entitate politica fundamentată, în primul rând, pe credința creștină.

Alături de el, erau executați cei patru fii ai săi și sfetnicul său, pentru că nu au renunțat la ortodoxie în favoarea islamului. Dar doar acesta să fi fost singurul motiv? Ciudat este că, atunci, nu mai erau timpurile prigoanei religioase. Iar Vodă Brâncoveanu, apărător al lumii creștine, dusese o politică echilibrată față de Imperiul Otoman. Chiar si pentru noi, astăzi, este greu de înțeles de ce diplomații creștini din Apus au participat la asasinarea lui Brâncoveanu ca la un spectacol.

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 13:25, realizatorul Rafael Udrişte, alături de echipa sa, a invitat telespectatorii TVR Cultural să urmărească ultima parte a seriei documentare „Adevăr şi curaj”, „Io, Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod”, dedicată marilor români canonizaţi pentru sacrificiul lor.

Invitaţii ediţiei din 20 mai - istoricul prof. Ioan St. Lazăr, istoricul dr. Florin Banu, pr. protos. Iacob Rusu, stareţul Mânăstirii Gura Motrului (Mehedinţi), Maica Magdalena, ghidul Mânăstirii Surpatele (Vâlcea) şi pr. prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Voievodale Sf. Gheorghe cel Nou (Bucureşti) - vor dezbate și vor trage concluziile contextului politic și istoric în care marele domnitor a fost ucis, alături de cei patru fii ai săi, și se vor opri asupra moștenirii pe care acesta a lăsat-o - stilul brâncovenesc, unul dintre cele mai cunoscute și mai importante elemente identitare românești.

Sfinții Martiri Brâncoveni

Deşi reuşise să fie confirmat pe viaţă pe tronul Țării Românești, ba chiar și reconfirmat de noul sultan în 1703, Constantin Brâncoveanu a fost demis în 1714 şi dus cu întreaga familie la Stambul. Acolo, a fost arestat și torturat pentru a ceda Sublimei Porți întreaga sa avere, dar și pentru a renunța la credința creștină.

În 15 mai, au fost închiși la Stambul si supuși la umilințe și chinuri inimaginabile. În 15 august, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului și chiar în ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, Marica Brâncoveanu a fost martora decapitării soțului și celor patru fii ai lor - Constantin, Radu, Ștefan și Matei - și al sfetnicului și ginerelui său, Ianache Văcărescu.

Toți au fost canonizați în 1992, când Biserica Ortodoxă Română îi pomenește pe Sfinții Martiri Brâncoveni.

Trupurile au fost târâte prin oraş şi apoi aruncate în apele Bosforului, de unde au fost pescuite de pescari şi înmormântate într-o mănăstire ortodoxă, la Halki. Doamna şi membrii familiei care scăpaseră cu viață au fost închişi timp de șapte luni. Au reuşit să scape, după ce au fost răscumpăraţi cu 100 de pungi de galbeni. Apoi, a urmat un an de surghiun în Caucaz. A

bia în 1716, Doamna Marica a putut să revină în țară. Ea a sosit la Bucureşti împreună cu noul domn învestit de sultan, Ion Mavrocordat, și a început un lung proces de recuperare a proprietăților: moşii, vii și palate, având sprijinul împăratului german Carol al VI-lea.

Marica Brâncoveanu este una dintre figurile feminine cele mai luminoase ale istoriei noastre renascentiste. Fiică a postelnicului Neagoe și nepoată a domnului Țării Românești, Antonie din Popești, Marica Brâncoveanu a fost susținătoarea și finanțatoarea învățământului și artelor autohtone, dar și o excelentă administratoare a averii Brâncovenilor.

În iulie 1720, Marica Brâncoveanu izbutește să aducă rămăşiţele soţului şi, probabil, pe ale fiilor lor în ţară. Le-a înmormântat la Bucureşti, în Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, loc unde se crede ca ar fi fost înhumată și ea, în decembrie 1729.

Stilul arhitectural brâncovenesc este „primul stil românesc”

Momentul de apogeu al artei medievale românești a fost fără doar și poate, apariția stilului brâncovenesc. Termenul este derivat, după cum știm cu toții, din numele domnitorului Constantin Brâncoveanu, personalitate excepțională a finalului de veac al XVII-lea, care a marcat nu doar istoria națională, ci și cultura epocii sale.

Stilul brâncovenesc este ușor de recunoscut. De ce ? Pentru că este un amestec original între Renașterea apuseană, arta bizantină, barocul târziu și stilul gotic care a dus la crearea unui stil unic, distinct. Acest stil se explică, poate, și prin așezarea Țării Românești la o răscruce culturală între est și vest.

În arhitectură, stilul brâncovenesc se definește prin atenția specială acordată decorațiunilor exterioare și interioare, prin redescoperirea sculpturii în piatră, basoreliefuri în stil oriental, dar și decorațiuni florale și geometrice, a coloanelor elegante, prin gustul pentru foișoare, scări, logii, pridvoare deschise, născute din amestecul de arhitectură apuseană, răsăriteană și tradițională românească. Răzbate, deopotrivă, din construcția lăcașurilor sfinte sau ale celor laice, gustul pentru opulență.

Stilul brâncovenesc a împrumutat din barocul occidental interesul pentru o anume solemnitate a construcțiilor, pentru liniile curbe în decorație, pentru efecte de perspectivă în pictură și pentru armonizarea cu decorul natural, prin crearea unor grădini spectaculoase.

Caracteristicile stilului brâncovenesc se regăsesc în arhitectura epocii, în cea a conacelor boierești, a palatelor domnești, astăzi, în mare parte, muzee: Palatul Mogoșoaia, reședința de vară de la Potlogi, Biserica Antim din București, Biserica Colțea, Mănăstirea Sinaia, Mânăstirea Horezu și Mânăstirea Govora sunt exemple elocvente.

Urmăriți emisiunea mai jos: