TVR Cultural le-a propus telespectatorilor, în cea de-a doua săptămână a lunii februarie, să afle poveștile din spatele tablourilor „Portretul doamnei S.”, de Ștefan Dimitrescu, „Peisaj din Kairouan”, al lui Samuel Mützner, „Spălătorese bretone”, pictat de Rodica Maniu, „Corăbii în portul Brăila”, al lui Jean Al. Steriadi, „Chermeză în Bretania” (1920-1925), de Elena Popeea, și „Interior”, aparținând lui Ștefan Popescu.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Pastilei de artă”

„Portretul doamnei S.”, 1924, ulei pe pânză, de Ştefan Dimitrescu (1886 - 1933)

• Luni, 5 februarie, orele 11:55 şi 17:55
• Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală şi realizatoare TV

Născut la Huși în 1886, Ștefan Dimitrescu a studiat la Iași alături de Nicolae Tonitza, de care l-a legat o statornică prietenie. În 1912, a ajuns la Paris, unde a frecventat Academia Liberă de la Grande Chaumière și a închiriat un atelier în Montmartre. După un an, s-a reîntors în țară, iar din 1916 s-a dedicat picturii de șevalet.

A fost membru fondator, în 1918, al Asociației „Artă Română” și, în 1926, al „Grupului celor patru”, care îi reunea pe Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han. În spiritul renașterii interesului pentru specificul național, Ștefan Dimitrescu, este unul dintre artiștii ce își îndreaptă atenția asupra universului țărănesc, o sursă constantă de inspirație, așa cum se vede și în tabloul de față, pictat în 1924, în care este portretizată doamna Eugenia Stoian.

Ștefan Dimitrescu este preocupat de firescul expresiei chipului și al posturii corpului, dar și de profunzimea trăirilor interioare ale personajului. Călătoria în Italia, pe care a făcut-o în 1921, a lăsat urme în creația sa, mai ales în concepția asupra raportului dintre culoare și desen. Iată ce mărturisea pictorul la un moment dat: „Mi-s dragi primitivii toscani – cei mai spirituali desenatori din Renaștere – și mă încânta forță și sănătatea coloriștilor venețieni”. Este mariajul perfect pe care Ștefan Dimitrescu a încercat să-l aplice toată viața, inclusiv în acest tablou.

Sursă foto: MNAR

***

„Peisaj din Kairouan”, 1921, ulei pe pânză, de Samuel Mützner (1884 - 1959)

• Marţi, 6 februarie, ora 11:55
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Samuel Müzner este un pictor interbelic binecunoscut pentru creația sa,care a reflectat în principal locurile prin care a trecut în desele călătorii întreprinse atât în Europa, cât și în Asia sau pe continentul sud-american. A studiat la Școala de Belle-Arte din București, la Academia de Arte Frumoase din München și la Academia Julian din Paris. Își continuă studiile la Noua Academie de Pictură din Alger, unde a absolvit în 1910. Episodul francez se leagă și de stabilirea temporară la Giverny, în 1908, unde lucrează timp de doi ani aproape de Claude Monet, un corifeu al curentului impresionist și post-impresionist. Influența acestuia avea să marcheze evoluția ulterioară a lui Samuel Mützner, care se „contaminează” stilistic și tematic de preocupările acestuia. Tușa pointilistă, divizionistă, peisajul pictat direct la fața locului, studiul luminii în diferite momente ale zilei, problema redării mișcării, a atmosferei devin punctele-cheie ale căutărilor tânărului artist român.

Lucrările sale au imortalizat oameni și locuri exotice. Tunisia, Japonia, Venezuela au fost câteva dintre destinațiile vizitate până în 1919, în urma cărora a rămas un număr impresionant de pânze, aflate astăzi fie în patrimoniul muzeal, fie în colecții particulare.

Perioada petrecută la Balcic avea să-i îmbogățească experiența picturală. Stilistica impresionistă capătă maturitate prin preocuparea pentru fixarea impresiei trecătoare. Rezultă o imagine pur picturală, bazată nu atât pe amestecul optic, cât pe tușele mari de culoare, care capătă o nouă consistentă, densitate și intensitate, în spiritul observației pe care Tache Soroceanu o făcea în „Adevărul literar și artistic”, din 19 martie 1939: „Pictura lui Mutzner e numai optimism și poezie”.

„Peisaj la Kairouan”, pictat în 1921, este una dintre aceste picturi, care surprinde un fragment din viața de zi cu zi a localnicilor. Lumina și umbra se decupează dramatic, conturând arhitecturi de forme, în care cromatica are ceva mereu strălucitor și subtil.

„Atacă cu originalitate motivele picturale, izbutind să prindă lumina specifică. Lumină, cât mai multă lumină – iată ce ne aduce bogata paletă a pictorului”, spunea D. Karnabatt, într-un articol publicat în „Rampa”, în 17 februarie 1926.

Sursă imagine: cimec.ro

***

„Spălătorese bretone” (1925 - 1926, ulei pe pânză) - de Rodica Maniu (1890 - 1958)

• Miercuri, 7 februarie, ora 11:55
• Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

Pictoriță și acuarelistă de mare talent, Rodica Maniu s-a dezvoltat într-o ambianța culturală propice temperamentului ei melancolic și meditativ. În 1909, o găsim la Paris, unde urmează cursurile Academiei Julien și Grande Chaumière. Influențată și de Charles Cottet, dar și de mișcarea de avangardă, Rodica Maniu găsește un incitant imbold pentru peisaj și pentru compozițiile în aer liber, cu personaje pe care le investește cu o mare sensibilitate și expresivitate emoțională.

Peisajul scăldat într-o lumină unică, caracterul familiar al oamenilor, apropierea sinceră față de subiect i-au întărit convingerea că pictura este un mijloc de sondare al realului și de exprimare necenzurată a sinelui.

„Spălătorese bretone” este un subiect pe care artista l-a exploatat într-o serie de lucrări în care subiectul nu epatează prin pitoresc. Pictura în ulei pe pânză este exprimată într-o gamă coloristică dominată de verde și albastru, gri, alb și negru, o operă frustă și puternică, în care transparențele alternează sacadat cu pete picturale, grele, opace, încărcate de o energie debordantă, telurică. Lucrarea are o prospețime remarcabilă, putând considera chiar că este o eboșă dusă spre un stadiu mai avansat. De altfel, fiind o pânză de călătorie, se poate specula ideea că Rodica Maniu și-ar mai fi propus să mai lucreze ulterior asupra ei.

Sursă imagine: cimec. ro

***

„Corăbii în portul Brăila”, 1909, ulei pe pânză - de Jean Al. Steriadi (1880 - 1956)

• Joi, 8 februarie, ora 11:55
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu - istoric de artă, muzeograf MNAR

Pictor, desenator cu o extremă acuitate a observației și preciziei execuției, litograf, profesor la Școala de Arte Frumoase din București, director al Muzeelor Aman și Kalinderu, membru de onoare al Academiei Române, Jean Al. Steriadi este unul dintre cei mai reprezentativi artiști români moderni. Dacă, în prima perioadă a activității sale, a fost preocupat îndeosebi de compozițiile reprezentând scene din viața oamenilor sau portretistică, filtrate de o mare receptivitate în sondarea universului interior, ulterior s-a lansat în peisagistica urbană sau imagini din călătoriile sale.

Acestei perioade îi aparține și „Corăbii în portul Brăila”, un ulei pe pânză de mari dimensiuni, pictat în 1909, într-o perioada timpurie a creației sale. Compoziția viguroasă și desenul precis, caracteristici ale formației müncheneze, unde a studiat în anii tinereții, dar și culoarea iradiind de o luminozitate interioară, delicat nuanțată, deconspira resorturile impresioniste, franceze, ale picturii sale. Imaginea respiră într-un spațiu amplu, în care cerul are o pondere importantă. Este vizibilă factura impresionistă, în care luminozitatea subtilă și armoniile coloristice echilibrate se îmbină cu un simt fin al pitorescului unui timp și unui loc ce i-a inspirat pe mulți pictori, scriitori și muzicieni.

Sursă imagine: cimec.ro

***

„Chermeză în Bretania”, 1920 – 1925, ulei pe pânză - de Elena Popea (1879 - 1941)

• Vineri, 9 februarie, ora 11:55
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Elena Popea este o artistă ale cărei detalii biografice sunt destul de puțin cunoscute, din cauza vieții sale aventuroase, a multelor călătorii efectuate și a dispariției din 1941, considerată destul de controversată și astăzi.

Definiția cu care artista figurează în „Enciclopedia României’” este: „Popea, Elena, pictor, reprezintă între artiștii noștri curentul ultramodernist. Trăiește la Paris”. Ca și alți artiști românidin interbelic sau din contemporaneitate, și Elena Popea a activat timp de mai multe decenii preponderent în afara țării.

Inițial, pictor autodidact, școlită apoi în Germania (1906) și la Paris (1909), aflându-se în 1922 aproape de Andre Lhote, Elena Popea înglobează în pictura sa noutățile epocii. Elena Popea a lucrat peste tot pe unde au dus-o pașii. A expus în țară, trimițându-și lucrările la Saloanele Oficiale de la București, dar a participat concomitent și în Franța, la Saloanele Independenților, la Muzeul Jeu de Paume sau la Galeriile Claridge din Londra, unde presa a catalogat-o ca pe „o inteligentă urmașă a lui Cezanne".

Urmarea acestui mod nomad de viață este că opera sa a rămas împrăștiată, nesistematizată și, deci, aproape necunoscută.

„Chermeză în Bretania” este un ulei pe pânză din colecția Galeriei Naționale, provenit din Pinacoteca Statului, pictat între 1920 și 1925, care denotă influența unui lirism metaforic și oniric, á la Chagall.

Sursă imagine: cimec.ro

***

„Interior”, 1936 - 1943, ulei pe pânză - Ştefan Popescu (1872 - 1948)

• Sâmbătă, 10 februarie, orele 21:50 si 5:50
• Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

Pictor, desenator, gravor de mare finețe, membru de onoare al Academiei Române din anul 1936, Ștefan Popescu a fost, în timpul vieții sale, foarte prețuit de colecționari, amatori de artă și specialiști. Către sfârșitul vieții și, mai ales, după moartea survenită în 1948, renumele său a scăzut. Astăzi, interesul pentru creația sa este din nou în creștere.

Ștefan Popescu s-a format în Academiile de Artă de la München și Parisși a ajuns la anii maturității unul dintre gravorii și desenatorii de referință din arta românească. A debutat într-o expoziție de grup din 1901, la Ateneul Român. Prima expoziție personală are loc în 1904 la Paris, expunând apoi la Berlin, alături de Edgar Degas și Claude Monet. 1904 a fost un an bun pentru Ștefan Popescu: primește Medalia de Aur de la Expoziția Internațională Münchner Sezession. În 1925, a fost distins cu Legiunea de Onoare în grad de cavaler onoare, acordată de statul francez și, în 1928, cu Premiul Național pentru pictură.

La Paris ajunge să cunoască o pleiadă de artiști de reputație,care-și îndreptau reacția împotriva exceselor impresionismului. Legătura pe care o are cu aceștia avea să-i limpezească opțiunile și să-l convingă despre rolul artei picturii în cultura vremii. Pe această filieră, Ștefan Popescu a dobândit acea seninătate în fața subiectului, acel calm afectuos și receptiv, acea nevoie de a-l vizualiza într-o formă armonioasă, fără excese. Este convingerea pe care avea s-o consemneze mai târziu: „Lucrez ca un copil naiv, care-și exprimă, pe pânză sau pe hârtie, bucuria de a trăi și de a simți”.

 

***„Pastila de artă” este o emisiune realizată și produsă de Ileana Ploscaru Panait.