loader
Foto

Thrillerul ”Conspiraţie la Cairo”, regizat de Tarik Saleh, la TVR Cultural

”Mă văd ca un regizor care vrea doar să spună povești cu sinceritate și dacă adevărul va fi dureros, ceea ce va fi pentru unii oameni – dar asta este mai mult din motive politice, decât din motive religioase – atunci așa să fie.” Tarik Saleh

 

Thrillerul ”Conspiraţie la Cairo” (Suedia, Franţa, Finlanda – 2022) regizat de Tarik Saleh a obținut Premiul pentru cel mai bun scenariu, la Festivalul de Film de la Cannes și a fost nominalizat la Premiul Cesar 2023, pentru cel mai bun film străin. Tawfeek Barhom, Fares Fares, Mohammad Bakri fac parte din distribuția filmului.

Potrivit sinopsisului, Adam, fiu de pescar, este primul din familia lui care primește o bursă de studii la Universitatea Al-Azhar din Cairo, epicentrul puterii în islamul sunnit. În prima zi a noului an universitar, Marele Imam se prăbușește și moare în fața studenților adunați în curtea moscheii. O serie de evenimente îl aduc pe Adam în mijlocul luptelor înverşunate pentru putere, în care sunt implicate serviciile secrete egiptene. Ajuns să se infiltreze ca spion în cercurile politice de la universitate, Adam este prins între interesele celor mai mari și credința lui reală într-o lume mai bună.

Într-un interviu acordat Variety, Tarik Saleh menționa aspectele care ar putea fi considerate delicate în filmul său: ”Cred că ceea ce este mai sensibil decât aspectele religioase ale acestui film este modul în care tratez securitatea statului. Pentru că tensiunea dintre securitatea statului și puterea religioasă [în Egipt] este enormă.” El preciza, însă, că intenția a fost să arate adevărul: ”Mă văd ca un regizor care vrea doar să spună povești cu sinceritate și dacă adevărul va fi dureros, ceea ce va fi pentru unii oameni – dar asta este mai mult din motive politice, decât din motive religioase – atunci așa să fie."

Tarik Saleh este, de asemenea, cunoscut pentru The Nile Hilton Incident (2017), Walad min al-Janna (2022), Metropia (2009).

Conspiraţie la Cairo (BOY FROM HEAVEN – Suedia, Franţa, Finlanda – 2022) se difuzează luni, 10 februarie, de la ora 22:00, la TVR Cultural.

Foto: captură trailer film/ 2022 AFI - American Film Institute /European Union Film Showcase

18:00 EduArte

* Literatură

Producător: Nadine Vlădescu

19:00 Intrare liberă Sezon Nou

*

Prezintă: Marius Constantinescu

Producător: Anca Lăzărescu

 
Viaţa lui Claude Monet, reconstituită în locurile care i-au marcat destinul, într-un documentar plin de culoare, la TVR Cultural

Descoperim Giverny, grădina fantastică a lui Claude Monet. Două hectare de pajişti de flori colorate, tufe de trandafiri și pomi fructiferi ...

Invitaţie „Dincolo de porţile palatelor”, la TVR Cultural

Din 15 martie, sâmbăta şi duminica, de la ora 18.00, la TVR Cultural ne delectăm cu seria documentară „Dincolo de porţile palatelor” (L’Europe en ...

Doina Ruști, Ferenike sau Patca? Un reportaj portret al prozatoarei cu origini turceşti şi bulgăreşti, la TVR Cultural

În noua ediţie „#Etnikult”, emisiunea dedicată universului cultural al minorităților etnice din țara noastră, Adriana Irimescu ne conduce în ...

 

#TVRcultural