loader
Foto

Zeus, Tezeu, Afrodita sau Orfeu… Miturile prind viaţă în seria documentară „Legendele Olimpului”, la TVR Cultural

Am descoperit sau redescoperit această zonă din patrimoniul universal: miturile. Noi episoade ale seriei „Legendele Olimpului” (Les grands mythes, Franţa, 2015), regia: Sylvain Bergere, au fost difuzate la TVR Cultural de luni până vineri, între 5 și 9 februarie, de la ora 20.30.

 

Poveşti de dragoste, lupte pentru putere, trădări, crime odioase, despărţiri insuportabile, răzbunări cumplite, metamorfoze... forţa poetică a miturilor a traversat veacurile.

Seria „Legendele Olimpului” (Les grands mythes, Franţa, 2015), semnată de Sylvain Bergere, readuce la viaţă aceste legende cu ajutorul unei animaţii special create pentru a folosi iconografia din istoria artei. Această asociere dinamică, punte între modernitate şi istorie, reprezintă o nouă metodă de a descoperi sau redescoperi această zonă din patrimoniul universal.

(w882)

Inițiator al seriei „Legendele Olimpului” - Les Grands Mythes -, François Busnel însuși povestește, chiar în comentariul documentarului, cu pasiune și precizie și pe baza celor mai vechi texte, destinele lui Zeus, Tezeu, Afrodita sau Orfeu, aceste mituri a căror forță poetică și amploare universală au alimentat imaginația artiștilor de-a lungul secolelor. În imagini, capodoperele lui Botticelli, Picasso, Goya și Klimt întâlnesc siluete animate, inspirate din vazele Greciei antice - un dispozitiv unic pentru o explorare a mitologiei grecești și a poveștilor ei originale. Urmărim seria documentară „Legendele Olimpului” la TVR Cultural de luni până vineri, ora 20.30.

Luni, 5 februarie, ora 20.30 - Episodul 5: Tezeu – uitarea duce la dezastru

Tezeu a fost fructul unei duble iubiri: Egeu, rege al Atenei, s-a iubit cu Etra, care tocmai fusese abuzată de Poseidon, zeul mărilor şi al oceanelor. Tezeu a devenit cel mai important erou al mitologiei antice, dovedind de mic copil forţă şi curaj, datorită dublei sale ascendenţe: atât divină, cât şi regală.

(w882)

Nu este de mirare că, odată ce a fost suficient de matur pentru a lupta, decide să meargă în Creta pentru a înfrunta teribilul Minotaur. În fiecare an, acesta devorează 14 tineri atenieni oferiţi regelui Cretei, Minos. Minotaurul, una dintre cele mai cunoscute figuri din mitologia greacă, este un adevărat monstru, născut din dragostea interzisă a soției lui Minos, Pasifae și a unui taur alb. El este închis într-un labirint construit de inventatorul Daedalus. Tezeu îl învinge pe Minotaur datorită curajului său, dar și Arianei, fiica regelui Minos, care îi va oferi mijloacele de a scăpa din labirint.

Dar curajul nu îl va împiedica pe tânărul Tezeu să eșueze în a-şi îndeplini îndatoririle. Ameţit de victoria sa, el va comite neglijențe iremediabile, care vor duce la tragedie.

***

Marţi, 6 februarie, ora 20.30  - Episodul 6: Prometeu – răzvrătitul din Olimp

(w882)

Pentru a se răzbuna pe Prometeu, Zeus a creat prima femeie – frumoasa Pandora. Dar a creat-o cu un caracter manipulator şi amăgitor, iar apoi l-a condamnat pe Prometeu unei torturi veşnice.

Prometeu și fratele său Epimeteu sunt fiii unui titan, Iapet. Iapet i s-a opus lui Zeus în timpul titanomahiei, iar Prometeu, „Prevăzătorul”, a ghicit că Zeus va ieși învingător și s-a aliat cu el. Zeus și Prometeu, chiar dacă sunt legați de asemănările lor - viclenia și viclenia - se vor opune profund, aspru. Prometeu vrea să ajute oamenii și îl convinge pe Zeus să le dea focul. Dar când Zeus decide să retrimită oamenii la locul lor, să stabilească o ierarhie între zei și oameni, Prometeu i se opune...

(w882)

(w882)

***

Miercuri, 7 februarie, ora 20.30  - Episodul 7: Apollo – lumină şi umbre

Fiul și fiica lui Zeus, Apollo și sora sa geamănă, Artemis, s-au născut sub amenințarea zeiței Hera. Soția lui Zeus nu a iertat-o ​​niciodată pe mama lor, nimfa Leto, pentru că s-a iubit cu regele Olimpului, motiv pentru care a forțat-o să plece în exil.

(w882)

(w882)

Apollo este așadar un zeu rătăcitor, care nu crește pe Olimp, din cauza duşmăniei Herei. Muzician, cât și excelent arcaș, blând, dar și crud, în pofida frumuseții sale, Apollo avut parte doar de dezamăgiri şi poveşti de dragoste tragice. În slujba tatălui său, el a creat primul lăcaș de cult în Delphi, unde muritorii veneau din cele patru colțuri ale lumii să afle prezicerile Pitiei. Tot el provoacă și mânia lui Zeus de mai multe ori, ajungând până la punctul de a se pune în pericol și aproape că sfârşeşte în adâncul Tartarului.

***

Joi, 8 februarie, ora 20.30: Episodul 8: Dionysus – străinul din cetate

(w882)

După cum ştim, Zeus era un mare seducător. Pe Pământ, el s-a căsătorit cu muritoarea Semele, fiica regelui Tebei, şi a avut un copil cu ea - pe Dionysus. Dionysus nu a putut să fie adus în Olimp din cauza dualităţii sale. Ca să-l ferească de furia Herei, Zeus l-a trimis să fie crescut de nimfe. Într-o zi, el a descoperit viţa de vie şi a decis să colinde lumea pentru a-i învăţa pe oameni cum să facă vin.

Un zeu rătăcitor adesea e considerat o persoană marginală. Însoțit de o procesiune zgomotoasă de Menade și Silene, el se îndreaptă spre Tracia, apoi India. De fiecare dată, bărbații pun la îndoială și uneori resping vorbele lui. În Teba, orașul său natal, Dionysus intenționează să se facă auzit drept vocea „celăluilalt”, a celui diferit. Mesajul său de toleranță și deschidere, incitarea la poezie, la teatru, la travesti, la petrecere, toate acestea vor lua timp până a se impune drept cult... cel al zeului Dionysos.

***

Vineri, 9 februarie: Episodul 9: Icar şi Dedal – visul spulberat

(w882)

(w882)

Dedal, întruchiparea ingeniozităţii şi a spiritului inventiv în artă, s-a refugiat în Creta, la curtea regelui Minos, unde a construit un labirint pentru a-l închide pe minotaur. Dar regele a pus să fie zidită intrarea în labirint, închizându-i înăuntru pe Dedal şi pe fiul său, Icar. Dedal a găsit o cale ingenioasă pentru a evada... dar care va pune în pericol viaţa propriului său fiu.

 

17:00 Omul şi timpul Sezon Nou

Producător : Ruxandra Ţuchel

Realizator: Rafael Udrişte

Redactor: Diana Ilica

18:00 Legendele operei

Documentar * Legendele operei (Legends of Opera, Regatul Unit, 2018)

Regia: Lyndy Saville

Prezentator: Danielle de Niese

Seriaîi prezintă pe marii interpreţi de operă ai vremurilor noastre. Gazdă este renumita soprană autraliano-americană Danielle de Niese. Filmat în Regatul Unit şi în Italia, în fiecare episod apar artişti, critici şi regizori, imagini din arhive, interpretări remarcabile ale marilor artişti lirici.

Luciano Pavarotti​

Redactor: Laura Bălan

 
Despre libertate și alegerile noastre din 1990 și până astăzi - o dezbatere necesară, la

Duminică, 22 decembrie, pe TVR Cultural, la ora 17.00, jurnalistul Rafael Udriște împreună cu invitatul său, antropologul Marian Munteanu, vor ...

După 35 de ani: Pre-textele Revoluției, Cântecele Libertății

Duminică, 22 decembrie, urmăriți la TVR Cultural, de la ora 23, o ediție specială Remix despre muzică și protest.

La microfon Doina Alexandru. Aici Radio Europa Liberă!

La microfon Doina Alexandru. Aici Radio Europa Liberă!

publicat: vineri, 20 decembrie 2024

Este una dintre marile voci ale Radio Europa Liberă. Ştirile şi interviurile sale cu personalităţi româneşti de marcă sunt o punte peste timp ...

 

#TVRcultural