loader
Foto

Mihai Șora, Luiza Palanciuc și G. Liiceanu, între interlocutorii lui Patapievici din 27 februarie - 5 martie | VIDEO

În săptămâna 27 februarie - 5 martie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile lui Horia Roman Patapievici cu Nicolae Manolescu, Mihai Șora și Luiza Palanciuc, Gabriel Liiceanu, Cristian Ghinea și Teodor Baconschi.

 

Înapoi la argument

Emisiunea „Înapoi la argument” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 11.00.

Luni, 27 februarie, TVR Cultural a redifuzat dialogul lui Horia Roman Patapievici cu Nicolae Manolescu, înregistrat în 2010. Discuția celor doi a pornit de la volumul lui Manolescu - „Viață și cărți - amintirile unui cititor de cursă lungă”.

Nicolae Manolescu (n.1939), actual președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este un critic literar și eseist, a predat la Facultatea de Filologie din București și este membru al Academiei Române (din 1997, membru corespodent, din 2013 - membru titular).

A debutat în „Contemporanul”, unde G. Ivașcu i-a oferit rubrica de cronică literară, în 1962. Este, între altele, autor al volumelor „Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură” și „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (în trei volume).

A fost membru fondator al Alianței Civice și președinte al Partidului Alianța Civică (PAC). A fost senator de Sibiu, ales pe listele Convenției Democrate Române. A candidat la președinție în 1996, din partea Alianței Național Liberală, iar între 2006 și 2015 a fost ambasador al României la UNESCO.

A fost decorat de Președinția României în două rânduri: cu Ordinul Național „Servciul Credincios” în fgrad de Mare Cruce, în 2000, și cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, în 2008.

Marți, 28 februarie, TVR Cultural, de la ora 11.00, TVR Cultural a difuzat dialogul lui Horia Roman Patapievici cu filosoful Mihai Șora și traducătoarea Luiza Palanciuc (Șora), din 2010, în memoria lui Mihai Șora.

În acea ediție „Înapoi la argument”, cei trei l-au evocat pe criticul, eseistul, teoreticianul și poetul Benjamin Fundoianu, cel de al cărui nume se leagă mișcările de avangardă din România.

Mihai Șora (1916-2023), autor al unor importante lucrări de referință în filosofia românească (menționăm „Du dialogue interieur”, „Sarea pământului”, „A fi, a face, a avea”, „Eu, tu, el ea sau dialogul generalizat”, „Firul ierbii”, „Câteva crochiuri și evocări”, „Locuri comune”, „Clipa și timpul”).

A plecat la Paris în 1939, ca bursier al statului francez, publicând, în 1947, la editura Gallimard, „Du dialogue interieur”. S-a întors în România în 1948, să-și vadă părinții, și nu a mai avut voie să părăsească țara.

CITIȚI ȘI: MIC DEJUN CU UN CAMPION: EDIȚIE IN MEMORIAM MIHAI ȘORA, LA TVR CULTURAL

Timp de 31 de ani, nu a mai putut publica nimic. A fondat noua serie „BPT” („Biblioteca pentru toți”), în care au apărut, în anii '70,'80 și '90, cele mai importante lucrări din literatura universală și literatura română. După Revoluție, a fost ministru al Învățământului în primul guvern Petre Roman, demisionând în semn de protest la organizarea Mineriadei din iunie 1990.

A fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social. A fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2016. A fost constant implicat în dezbaterile din societatea românească, mai ales prin contul său de Facebook, și o prezență activă la protestele din 2017-2018.

A inițiat, împreună cu poeta Luiza Palanciuc, soția sa, traducerea din franceză a operei lui Benjamin Fondane, de al cărui nume se leagă mișcarea de avangardă din România. Benjamin Fondane, critic, eseist, teoretician și poet, născut Benjamin Wechsler, la Iași, în 1898, a publicat în România cu psedonimul „Fundoianu”, numele moșiei aparținând familiei mamei sale. A trăit în Franța începând cu anii '20 și a fost omorât la Auschwitz în 1944.

(w882) Mihai și

Miercuri, 1 martie, TVR Cultural a redifuzat un al treilea interviu de colecție al lui H.R. Patapievici cu Gabriel Liiceanu, filosof și scriitor, înregistrat în 2010. Tema discuției: 20 de ani de Humanitas, editură pe care filosoful a fondat-o în 1990.

Puteți urmări dialogul dintre Patapievici și Liiceanu despre opera lui Petru Creția aici, iar aici, discuția despre poetul și traducătorul Mircea Ivănescu.

Gabriel Liiceanu (n.1942), filosof, scriitor și discipol al lui Constantin Noica. Autor al lucrării „Jurnalul de la Păltiniș” (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor 1980: oamenii stăteau la cozi la librării, unde cartea se vindea „pe sub mână”, iar apoi se împrumuta doar prietenilor de încredere.

Scrierile sale au devenit repere, iar participările sale, după 1989, la diverse dezbateri publice, au făcut ca personalitatea sa să fie respectată, dar, în același timp, și criticată.

Joi, TVR Cultural a difuzat dialogul lui Horia Roman Patapievici cu Cristian Ghinea, politolog, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cîțu.

Tema discuției celor doi, înregistrată în 2012, este Uniunea Europeană - ce este, cum a apărut, cum este construită.

Cristian Ghinea a avut o rubrică săptămânală în Dilema Veche, între 1999 și 2015, iar în 2009 a fondat și condus think-tank-ul Centrul Român de Politici Publice. În 2016 a fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul tehnocrat, condus de Dacian Cioloș. A fost europarlamentar al grupului Renew Europe. În prezent, este coordonator al Departamentului de Politici Publice al USR.

 

Vineri, 3 martie, TVR Cultural a transmis discuția lui Horia Roman Patapievici cu Teodor Baconschi, înregistrată în 2012.

Baconschi este antropolog, diplomat, teolog și politician. A fost ministru de Externe al României în Guvernul Emil Boc și ambasador al României la Vatican, în Portugalia, în Franța și Monaco. A fost consilierul prezidențial al lui Traian Băsescu. A făcut parte din PDL și PMP.

Fiu al poetului A.E. Baconsky, și-a publicat primele volume sub numele „Teodor Baconsky”. Cea mai recentă carte a sa este „Averea bunei educații” (2019). Lucrările sale, aici.

 

 

21:50 Itinerariu câmpinean

Documentar *

Câmpina este un oraș liniștit și pitoresc, supranumit și Poarta Văii Prahovei... Așezarea se bucură de amplasarea într-un amfiteatru natural, fiind poziționată la aceeași distanță față de București și de Brașov. Localitatea a fost atestată documentar în 1503. Vreme de câteva secole, până pe la 1840, Câmpina a îndeplinit rolul de scală, adică de vamă, pe drumul comercial al Văii Prahovei. Odată cu descoperirea zăcămintelor de petrol, soarta orașului s-a dinamizat. Extragerea și prelucrarea țițeiului au dus la dezvoltarea localității, transformând așezarea, dintr-o modestă stațiune balneo-climaterică, cu stabiliment de băi fero-sulfuroase, într-un oraș cosmopolit, industrial și modern. Aici s-a amenajat în 1890 prima schelă petrolieră din România, iar în 1895 s-a construit cea mai mare rafinărie din Europa și a doua din lume.. Chiar dacă și-a pierdut însemnătatea industrială și de centru petrolier, Câmpina se încăpățânează să rămână un spațiu benefic al localismului creator, cu o ofertantă viață culturală. Eventualii oaspeți au prilejul să descopere, aici și în împrejurimi, un atractiv itinerariu al explorărilor culturale, cu muzee și puncte muzeale, clădiri de patrimoniu, monumente istorice, de arhitectură și industriale... Printre aceste obiective se numără Castelul Iulia Hasdeu, Muzeul memorial ”N. Grigorescu”, Casa cu grifoni-sediu al Primăriei Municipiului Câmpina, Castelul Voila-sediu al Spitalului de psihiatrie, Colecția municipală de schițe, desene și crochiuri realizate de Nicolae Grigorescu și achiziționate de primăria orașului în 1939, Rafinăria ”Steaua Română”, ansamblu industrial astăzi dezafectat și intrat în proprietate privată.

Realizator şi jurnalist senior: Sandrino Gavriloaia

22:45 Matca.Literatura în direct

Producător: Bogdana Pascal

(Reluare)
 
Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

Recunoscut pentru versatilitatea și calitatea interpretărilor sale în zona jazz-ului cu mari orchestre, Big Band-ul Radio România abordează ...

Evenimentul care poartă mai departe numele și spiritul lui muzicianului român: Concursul Internațional George Enescu 2026, în direct la TVR Cultural

TVR - Official Broadcaster al ediției aniversare din 2026 a Concursului Internaţional George Enescu. TVR și ARTEXIM, un parteneriat pentru ...

 

#TVRcultural